Nu copiaţi, vă rugăm. Acţiunea aceasta nu este permisă aici.
logo

Animalele străzii

Play
Fotografii şi slideshow: Mihai VASILE.
Muzica: Dragoş ALEXANDRU.
Acest slideshow a fost creat în scopuri necomerciale.

Cel mai bun prieten al câinelui

Demult, când Soarele abia învăţase să meargă pe Cer iar Lumea se răsfăţa învârtită de razele lui, ceva în burta Pământului începu să freamăte şi un zumzet prinse viaţă, căutându-şi drumul spre Lumină. Albastră ca Cerul, Apa, căci despre ea era vorba, ţâşni afară şi se potoli în mările şi oceanele Lumii. De atunci, izvoarele ies din adâncuri şi aleargă încoace şi încolo ca să-şi găsească marea. Dezmorţit, Pământul a început să rodească, îmbrăcându-se cu iarbă şi păduri. Apoi animalele, rând pe rând, ivite ghici de unde într-o hârjoană permanentă, au umplut văzduhul cu sunete care mai de care mai ciudate. Şi liniştea de la început se transformase într-o larmă de carnaval în care toate fiinţele Pământului sporovăiau, fiecare pe limba lor.

- "Polul Nord, Polul Nord… ştie cineva în ce parte e Polul Nord?", se interesau în stânga şi în dreapta alarmate, Focile. Şi, în zăpăceala generală, o parte au luat-o spre Nord, o alta spre Sud.

Pinguinii, mai înţelepţi, priveau serioşi, cu mâinile la spate şi îşi şopteau la ureche unul altuia "Noi trebuie să rămânem împreună. Nu vă rătăciţi! Vom merge cu toţii spre Polul Sud!"

- "Eu vreau să ajung în junglă!… În junglă!… Acolo va fi casa mea. Nu vă supăraţi, aţi văzut cumva o junglă prin apropiere?", o întrebă sâsâit Pitonul pe Cămilă, care mesteca şmechereşte, aşezându-se la coada caravanei suratelor pornite în coloană spre deşerturile nisipoase. Norocul lui că a auzit un strigăt puternic:

- "Tooooţi Elefaaaanţii să se adune lângă mine. Vom poooorni spre savană şi junglă. Fiecare se poate opri acolo unde va dori să trăiaaaască!"

Maimuţa, Papagalul, Crocodilul, Girafa, Antilopa, Leul şi multe, multe alte vietăţi se înghesuiră într-acolo, trecând în goană pe lângă Pitonul care, alunecând prin iarbă, se străduia să ţină pasul cu ei, încurajat de un curcubeu de fluturi.

Şi, aşa cum izvoarele continuau cu sârguinţă să-şi caute Marea, animalele, grupuri-grupuri, se îndreptau spre colţul de Lume care avea să le devină casă. Iar Soarele, înduioşat, roşea, mândru ca după o faptă bună, că Pământul prinsese Viaţă.

În timp ce Pinguinii se legănau la pas spre Polul Sud, Tigrul se strecura printre picioarele Elefanţilor, pornind-o şi el spre junglă. Iar când Ursul l-a întrebat pe Arici, scărpinându-se în cap, "Moşule, ai idee, la gheţurile polare oare există miere?", o Gărgăriţă, care i se aşezase pe vârful botului, se tăvăli de râs că ditamai namila pofteşte la munca unei gângănii ca Albina. Furios, Ursul, căutând cruciş la gâdilătura de pe nas, se răsti mai mult ca să se convingă pe el:

- "Ai să vezi că, dacă ajung acolo, nu voi avea nevoie de nici o Albină… Voi trăi din munca mea, până îmi va ieşi păr alb în cap!" şi plecă, înciudat, să se scarpine de primul copac care îi ieşi în cale. "Ce idee", îşi spuse în şoaptă… "Păr alb… blană!…", şi zâmbi satisfăcut: "Ursul Brun, Ursul Polar!… Amândouă sună bine!"

Numai Câinele stătea deoparte, nedumerit, neştiind încotro să o apuce. "Aş putea trăi oriunde, dar nu singur, se gândea el. Aşa că nu mai contează unde mă duc, pentru că nu un loc trebuie să caut, ci un prieten." Şi porni în Lume, adulmecând urmele cârdului de animale.

Rătăcind, aşadar, în căutarea unei fiinţe pe care să o iubească, a ajuns în toate zările Lumii: pe culmile înalte ale munţilor, unde s-a întâlnit cu Caprele Negre, în pădurile tropicale, unde, chirăind, Cimpanzeii l-au însoţit o bucată de drum ca să nu se piardă prin desişul de liane, la gheţurile polare unde l-a zărit în depărtare pe Urs care, culmea!, albise, aşa cum îşi pusese în gând. Apoi, a hoinărit prin savanele înverzite pe care păşteau Zebrele. Amabile, l-au invitat să împartă ţinutul şi să se stabilească acolo. A promis că se va întoarce şi a plecat mai departe, cutreierând desişurile Bursucilor, pustietăţile Scorpionului, poienile Căprioarelor sau plajele încinse de Soare ale Ţestoaselor uriaşe.

Şi, peste tot, dar peste tot pe unde a colindat, Câinele a căutat acelaşi lucru - un prieten adevărat. Până într-o seară, nimeni nu mai ştie nici când, nici unde, în timp ce trecea grăbit pe lângă un pâlc de arbuşti, a auzit încet o chemare cum nu mai auzise niciodată: "Hei, Cuţu-cuţu!". Mirat, a înălţat capul, ciulind urechile într-acolo. A căscat ochii cât măslinele şi a văzut printre clipirile ploapelor o arătare cu două picioare, fără blană, care stătea ghemuită în faţa lui, cu o mână întinsă. O măsură din priviri, înclinând capul odată spre stânga… nu, nu era bine… încă o dată, spre dreapta… Un zâmbet larg lumina faţa străinului, iar căţelul se trezi dând din coadă, în timp ce adulmeca adierea ce venea dinspre acolo. "Hei, Cuţu-cuţu!", a repetat făptura, întinzându-se şi mai mult către el. Câinele s-a apropiat şi i-a mirosit mâna: "Hm…", se gândea el, "oare miroase a prieten?" Şi apoi se întâmplă un lucru extraordinar. Mâna aceea începu să se plimbe mai întâi pe capul lui, apoi pe după urechi, pe sub bot şi, pentru prima dată, simţi o senzaţie pe care nu o mai cunoscuse până atunci - mângâierea.

Astfel, a aflat Câinele că a găsit ceea ce căutase, făcând ocolul Pământului. Şi, de atunci, aşa cum izvoarele ies din adâncuri şi aleargă încoace şi încolo ca să-şi găsească marea, fiecare Căţel, din orice colţ al Lumii, îndată ce se naşte, începe să îşi caute Omul.

Mihai VASILE,
semnatura-Mihai-VASILE
  • Share